Andrea Goga despre Red Bull Romaniacs part II

 Red Bull Romaniacs

Part 2

Și iată-ne împreună din nou. Bună ziua, dragii mei și bine v-am regăsit.

După cum vă spuneam în episodul anterior, voi continua povestea Red Bull Romaniacs.

 Vineri pe la prânz mi-am pus bagajele în mașina, mi-am făcut cruce de Doamne ajută și am plecat către Sibiu să înfrunt cea mai mare provocare din viața mea.

Deoarece acest concurs se adresează mai mult piloților străini (doar 20 de români am fost la start, din totalul de 175 de rideri) și dat fiind faptul că eram singurele fete din concurs, ajunse in parcul ferme, am avut parte de o primire călduroasă din partea mediei internaționale și interne. Recunosc, acest lucru ne-a ridicat moralul foarte mult, și parcă optimsmul nostru era în continuă creștere.

Dupa ce am rezolvat cu hârțogaraia de la înscriere, mi s-a făcut revizia tehnică la motor m-am echipat și am plecat la o sesiune de antrenamente pentru prolog.

Acest prolog se desfășoară pe o porțiune de bulevard închis circulației și conține tot felul de obstacole artificiale gen cauciucuri, bolovani, rampe de camion, rampe de container. Are rolul de a stabili ordinea de start în prima zi de offroad, de a prezenta piloții și de a oferi un show cum numai la TV se vede miilor de spectatori adunați din toată țară.

A fost coșmarul meu luni de zile. Mă temeam foarte tare de el deoarece este destul de periculos și poate să iți compromită toată muncă de luni de zile. Din păcate aici am avut parte de o experiență neplacută:

un băiat s-a rupt chiar în fața mea la o aterizare nereusită de pe un container...A fost cel mai crunt moment de pe parcursul cursei... Stătea nemișcat sub motor cu gâtul sucit, lumea urla "salvarea,salvarea!!!" Am simțit cum îngheață sângele în mine. Blocaj psihologic- nu am mai putut sări containerul nici măcar la prologul propriu zis, unde am pierdut timp prețios coborând motorul pe lângă.

A doua zi, prologul. Lume ca la balamuc, mii de oameni vin să vadă show-ul oferit de riderii de la Romaniacs. Am trecut cu bine și de capitolul acesta, Sorina a scos timpi mai buni decât mine, si în felul acesta am avut parte de o clasare foarte bună.

Seara stăteam cu Soso în camera de hotel, ne pregăteam borsetele și camelback-urile pentru a doua zi. Eram foarte fericite că urma să plecăm de pe un loc foarte bun, râdeam, chițăiam și ne prosteam de parcă eram 2 scolărițe în tabără. "Slavă Domnului de ce îmi era mai frică a trecut", am zis eu la un moment dat, după care s-a lăsat liniște...ne uitam una la alta și știam că și Soso se gândește exact la ce ma gândeam și eu. În cor am zis "cred că greul de fapt de acum urmează!" Atunci a fost momentul în care am realizat că sunt la RBR... În noaptea aceea am visat toate urcările vizionate vreodată pe DVD-urile de la edițiile anterioare.

 

LET THE SHOW BEGIN !

Zilele de concurs

 Bineințeles că fiecare zi are o poveste a ei, și aș putea povesti pagini întregi, dar concetrând totul într-o singură propoziție, cel mai important moment al fiecărei zile a fost seara, când o sunam pe mama mea, zicându-i că suntem ok, am terminat cu bine ziua. Cred că împreună cu mama Sorinei timp de 5 zile au fost cele mai îngrijorate mame de pe planeta. Îi ziceam "stai linistită, mamă, că nu e deloc greu, și mergem foarte incet". "Nu mai minți tu, că te bate Dzeu", îmi răspundea și începea să râdă... Râsul acela mă motiva să merg cât de safe posibil, pentru a-l putea auzi seara iar..

Înainte de a vă povesti momentele marcante ale fiecărei zile, explic cam cum decurge acest Red Bull Romaniacs.

Startul oficial este din centrul orasului. Se merge pe asfalt între 20 și 40 de km, până la startul în offroad. Echipele pleacă la un minut distanță, de pe poziția pe care s-au clasat în ziua precedentă. Timpul maxim permis pentru a termina traseul este de 9 ore jumate; dacă în acest timp echipa nu a ajuns la finish, este descalificată. Navigarea se face pe GPS, organizatorii încarcă traseul în fiecare seară pe aparatele riderilor. GPS-ul este montat pe ghidon, este un aparat special pentru motoare, și la fel ca și cele de mașini, track-ul este o dungă, doar că nu te avertizează nicio voce dacă ai greșit drumul și ai ieșit de pe track. Pentru a evita ocolirea zonelor dificile de către rideri, organizatorul penalizează orice ieșire mai mare de 100 de metri de pe track. În fiecare zi există tank-pointuri aproximativ la 40 de km distanță una de cealaltă și pe la jumătatea traseului este amplasat service-pointul. Aici riderii se intâlnesc cu echipa de asistență tehnică și au ocazia să repare eventualele stricăciuni la motoare, să se hidrateze, să mănânce și bineințeles să se odihnească.

Și acum să vă povestesc despre fiecare zi în parte.

 

Ziua 1.

Am avut un start destul de urât. Ceață, frig, ploua mărunt...Știind că avem de parcurs vreo 130 de km, hmm...nu pot zice că eram foarte încântate de condițiile meteo.

Cu toate acestea, traseul s-a dovedit a fi relativ ușor. Un râu la deal și o coborâre lungă foarte abruptă au fost singurele porțuni mai dificile. Când am ajuns la coborâre, tot urlau pe acolo niste rideri că Johnny What The Fuck, Johnny What The Fuck!!! Săracul Johnny, cine o mai fi și ăsta de mi-l înjură toți, mă gândeam...Când am văzut însă ce mă așteapta, am zis și eu What the Fuck??? Ulterior am aflat că nu îl înjura nimeni pe Johnny, așa se inititula coborarea -:). Sincer, era sinistră, nu se vedea unde se termina, dar arata și funny; era presărată cu rideri tăvăliți sau care coborau lipa-lipa pe lângă motor. M-a și bufnit rasul..."Ține bine de motor Andreo că dacă îl scapi, elimini jumate din concurență "mă gândeam în timp ce coboram. Când am ajuns la ultima parte a coborârii, auzeam în stânga și în dreapta "buff,buff" -erau riderii care căutând trasa mai bună, se bufneau de câte un copac. Cu inima cât un purice, cu motorul pus de-a latul, că altfel se dădea peste cap, am ajuns jos safe. Mi-am făcut cruce și hit the road,babes! Am reușit să terminăm ziua cu bine pe locul 12 dintr-un total de 26 de echipe.

 

Ziua 2

160 de km, start la 6 dimineața, la 40 de km de Sibiu, trezirea la 4:30. Deja propoziția asta suna destul de intimidant...

Traseul mult mai greu decât cel din ziua precedentă, dar cu toate astea, lăsam km în urma roților într-un ritm susținut și nu am avut probleme nicăieri pe traseu.

Chiar înainte de service point era o coborare destul de abruptă, unde ca și mulți alții, m-am dat jos de pe motor să nu risc vreo trântă în cap. Coborând eu așa agale, aud:.Andreeeaaaaaa, grijăăăă!!!!  Striga prietena mea Andreea Duicu care ne aștepta să sosim. Am auzit un zgomot în spate, am avut timp de reacție doar cât să dau drumul la motor și să sar în boscheți, că imediat în secunda următoare, un alt motor venind de sus a intrat în plin în motorul meu...Mă uit în spate, un concurent spaniol se uita cu ochi de Bambi la mine și tot torăia ceva pe limba lui. Săracul iși scăpase motorul la vale. Scot motorul din tufișurile unde a fost proiectat, constat ghidonul strâmb, apărătoarea de ghidon strâmbă, toba strâmbată...Slavă Domnului eram la 100 de m de echipa de asistență, unde în timp ce Andreea a avut grijă să mănânc bine, băieții s-au ocupat de motor și am putut continua concursul fără nicio problemă.

O altă întâmplare, tot în a doua zi. La 2 km după service point, un ditamai noroiul. Soso alege trasa proastă, și rămâne cu motorul blocat. No nu-i bai, stai că vin și trag de roata față. Mă bag în noroi până la genunchi să apuc roata motorului, Soso ambalează, eu trag și motocicleta iese fără probleme. Dar...ce animal și-o fi făcut nevoile în noroiul acela nici acum nu pot să îmi dau seama, dar mirosea într-un fel de iți strâmba nasul. Sorina plină de noroi pe spate, pe păr, pe cască,pe motor,eu pe mâini până la coate și pe picioare până la genunchi. Cu toate că nu suferim de "vaaai...m-am murdarit", ne uitam una la alta și ziceam..."mi se face rău". "Și mie", răspundea cealaltă. Miroseam ca 2 sconcsi, arătam de parcă veneam de la Techirghiol, ni se făcea din ce în ce mai rău, erau 35 de grade și mai aveam vreo 90 de km până la Finish. Efectiv ne-am târât mai departe, și din cauza mirosului ce îl emanam, ni se făcea din ce în mai rău. Norocul nostru că după vreo jumat' de oră de mers am dat de un pârâu, unde bineințeles că ne-am bălăcit și am spălat de pe noi împuțiciunea aceea de noroi.

Am ajuns la finish-ul acestei zile după aproximativ 8 ore de stat în șaua motocicletei. Eram obosite, dar foarte fericite, deoarece în această zi, din cauza dificultății traseului au fost destul de multe abandonuri.

Ziua 3

A fost anunțată ca fiind cea mai grea zi. 170 de km, startul în offroad la 20 de km de Sibiu și finish-ul urma să îl luăm la Orăștie.

În această zi ne-am transformat. Ajunsesem la stadiul acela când nimic nu ne mai surprindea, nimic nu ne speria. 170 de km...ei și ce? Suntem la Romaniacs, e normal să fie greu ne ziceam și mergeam înainte într-un ritm destul de susținut. O problema tehnică ne-a dat niscaiva emoții pe la jumătatea traseului când mi s-a spart radiatorul. Chiar după service point, o urcare tziki-tzaki pe bolovani, luungăă ca noaptea și obositoare pentru antebrațe ca datul la sapă. Soso o ia înainte, și urcăm una după alta într-un ritm fantastic. Depășim vreo 3 băieți blocați, ajungem sus, când surpriză: îmi picura apa din radiatorul de pe stânga. Scot Poxipolul și ne apucăm să încercăm să o lipim. Vise, pe ud Poxipolul nu prinde,I ar apa picura încontinuu... Sun la echipa de asistență, mi se zice "vino înapoi". Și dă-i și coboară urătania aia de munte înapoi în service point. Băieții mă așteptau deja, au remediat problema schimbându-mi radiatorul, și după vreo 15 minute, motorul pornit mă aștepta să mă zboare peste munți și văi, tocmai până la Orăștie. Ce a fost foarte funny, după ce am făcut pentru a doua oară urcarea aceea grea, stăteam în vârf, ne uitam cu Soso una la celalaltă și ne ardea de glume gen- "Tu,e chiar faină urcarea" . "Și parcă nu e chiar așa de grea, o mai facem încă odată? " :)))))

Deoarece am pierdut vreo oră jumate din cauza radiatorului, am fost nevoite să tragem destul de tare pe restul traseului, ca să nu riscăm să ieșim din timpul maxim. Am ajuns la Orăștie după 9 ore de mers pe motor și recunosc...eram obosite și sleite de toate puterile, dar în același timp foarte fericite că am reușit să terminăm ziua care a fost anunțată ca fiind cea mai grea și pe care un organizator a descris-o foarte simpu "this day will separate the men from the boys".

Despre cea mai importantă zi, ultima, despre păreri, impresii, momente funny, despre ce a însemnat pentru mine acest concurs vă voi povesti data viitoare.

Pana atunci vă salut și vă las cu bine,

 Andrea

Adauga un comentariu | Comentarii 0