Andrea Goga despre enduro de anduranta

Bună ziua, dragii mei, din nou. 

Vineri, deja obișnuitul program: încărcat motor, bagaje și învârtit roata Patrolului către o nouă destinație, o nouă aventură. De data aceasta a fost la Harghita Băi, un concurs de anduranță, ce ține fix 12 ore. Traseu de 23 de km, fiecare face cât poate în decursul celor 12 ore. La finish-ul fiecarei ture te poți opri în service-park, să lucrezi la motor dacă e cazul, să te odihnești, să mănânci, sau să stai pur și simplu, că doar stai din timpul tau.

Sâmbătă dimineața, pe o ceată de nu vedeai la 10 metri, un frig de 6 grade, și o ploaie de ziceai că e cel puțin octombrie, la 7 dimineața ni se dă startul. Plec în traseu cu Tatăl Nostru în gând, rugându-mă ca măcar să stea ploaia... Cu toate că ruga nu mi-a fost ascultată, în timp ce kilometri se scurgeau în urma roților mele, imi dădeam seama că îmi place, în ciuda ploii care parea să cadă cu ciudă pentru că o ignoram. Am avut parte de un traseu cu de toate, urcări pe bolovani cât motorul, coborâri lungi, pădure, gol alpin, destul de greu, dar făcut în așa fel încât să iți facă plăcere să parcurgi fiecare metru din el. Udă leoarcă și plină de noroi, după prima tură m-am oprit doar ca să strâng un șurub la ghidajul de lanț, deoarece în prima tură mi-a sărit lanțul din cauza lui. Țaca-paca, termin și plec în a doua tură. După nici 3 km, aud un chhcschschhh....”Ce trăznetu' ai pățit, nebuno, nu-ți priește noroiul...?”, mă gândesc.  Mă opresc, mă uit la roata spate, că de acolo venea zgomotul, și văd plăcuțele de frână date afară din etrier. No luat-e-ar nevoia...ce mă fac? Verific, nu atingea nimic, mă gândesc să fac turul așa...ce o fi o fi. Mai merg vreo 2 km cand iar aud un zgomot. Hai că deja mă enervezi!!! Iar mă opresc și surpriză...suportul de la frână rupt în două. Iar mă apuc de mecanică în pădure, dau jos bucata ruptă, bag în rucsac piesele ce s-au salvat, leg etrierul cu panduiti și merg mai departe. Un coșmar a fost toată tura fără frână spate...pe fiecare coborâre în cap eram nevoită să mă dau jos de pe motor. Termin cu chiu cu vai tura și ajung în tabără. Bineînțeles, suportul de frână nu este nici consumabil, nici nu se rupe decât la un motor dintr-o sută...deci nu aveam în trusa de piese așa ceva. Ma postez la poarta Start/Finish și aștept un rider care să zică "gata, nu mă mai dau"...Eram ca un copilul nimănui...ploaia mă bătea, vantul mă sufla, eram udă și murdară, dar suportam cu stoicism, deoarece era unica mea șansă să pot continua cursa. După "doar" 2 ore de planton, vine un băiat care zice că i-a ajuns coșmarul, nu mai vrea. Suuperrr...bine faci, nu te chinui dacă nu-ți place, fă un pustiu de bine și

împrumută-mi mie suportul tău de frână. Zis și făcut, în 20 de minute motoreta mea torcea, gata să înfrunte din nou noroaiele și bolovanii. Ca un dar de la Dzeu, ieși și soarele, cu dinți ce-i drept, dar nu conta. Aveam un chef de dat de aș fi fost în stare să mai fac minim 4 ture. Din păcate am pierdut destul de mult timp din cauza problemei tehnice, așa că am mai putut face doar două ture.

În final am reușit să termin cursa pe locul 11 din 51 la general și locul 1 la fete.

Cam ăsta a fost concursul Harghita 12 hour Enduro.

Vă salut cu drag până data viitoare, când va voi povesti despre programul meu de antrenamente și pregătirea pentru cel mai greu concurs de hard enduro din lume, și anume Red Bull Romaniacs.

Adauga un comentariu | Comentarii 0