Andrea Goga - despre mine

Buna ziua,dragii mei.

Mă numesc Andrea Goga, sunt pilot de enduro (dublă campioană națională) și incepând de azi vă voi împărtăși fragmente din viața mea, despre mine, concursuri, antrenamente, impresii.

Pentru a fi pe înțelesul tuturor, fac o paranteză și precizez niște lucruri despre concursurile de enduro din România.

C- Clasa Hobby,sau incepători
B- Clasa Experți
A- Clasa Profesioniști

Eu particip la clasa B. Pe parcursul unui traseu sunt amplasate mai multe Check-Point-uri, menite să verifice piloții dacă au parcurs traseul în totalitate. 

Acestea fiind spuse, încep acest jurnal cu cea mai recentă cursă la care am participat și pe care am încheiat-o pe locul 3. Dar hai sa o luam de la inceput, deoarece până am ajuns să mi se inmâneze medalia am trecut prin multe... :-)

Cursal a avut loc aproape de casă, la Sfântu Gheorghe,constând în 2 ture a câte 50 de km, iar numele ei era aluzie directă la ceea ce mă aștepta pe traseu- Enduro Challenge…Acest challenge a început după  200 de m de start printr-o urcare gen perete, si s-a mai terminat  cu un râu pe care o sa îl țin minte toată viața, la 10 km înainte de finish. Tot traseul numai în challenge-uri am ținut-o.

Primii kilometri îi parcurg într-un ritm destul de bun, motorul merge ca uns, eu sunt însetată de adrenalină, ca doar a trecut aproape o săptămână de când nu m-am dat, până când dau de o coborâre care nu îmi insuflă încredere deloc..."pfff, asta se termină cu un pârâu" mă gândesc eu... Și da, dragii mei prieteni virtuali, am avut dreptate! Pârâu, și nu orice pârâu, ci unul care avea niște bolovani de un metru, pe care recunosc, dacă eram pe jos îi ocoleam....Aveam de coborât  niște trepte de câte jumat' de metru,și în timp ce inaintam,eram absolut convinsă că am greșit traseul și m-am bagat pe cel al Profesioniștilor. După vreo 300 de metri era amplasat un Check-Point și îi intreb pe băieți dacă sunt pe track-ul bun. Raspunsul lor este "Da,dar nu mai ai nimic greu de aici încolo." Ok, asta mă face să îmi mai revină optimismul și plec mai departe în mare forjă. Forjă ce a ținut fix 100 de m când de fapt râul mai sus amintit continuă cu același stil de bolovani.... Nu vă povestesc că am căzut de vreo 3 ori, mi-am pus mobra cu cracii în sus și am tras de ea vreo 5 minute până am reușit să o pun pe trasă că o să râdeti...prefer să rămână secretul meu.

Reușesc să trec victorioasă de acest coșmar, se termină râul și mă gândesc că acum sigur urmează o porțiune de forestier, o pajiste, ceva ușor, menit să îmi permită să mă odihnesc. Aproape că am intuit bine, după o bucată de pădure urmează un forestier, păcat că traseul meu e marcat în direcția opusă, și intră pe un...PÂRÂU!  Nu atât de solicitant ca cel precedent, dar avea vreo 2 km, ceea ce nu este tocmai relaxant pentru fizic...Cu gândul la Finish, mă străduiesc să nu mă mai opresc, să încerc să ignor durerea de mușchi din brațe, și să înaintez, lucru ce  l-am și făcut până când trasa era blocată de un buștean pus în diagonală. Trec roata fața, dar roata spate fuge pe bușteanul ud, mă dezechilibrez și cad. Nu ar fi fost mare problema, mă ridic, ridic motorul dar surpriză....nu pornește. Mă gândesc că s-a înecat, scot trusa de scule, dau jos bujia, arată relativ bine, verific dacă are scânteie...are. Montez bujia la loc și îi dau vreo 10 pedale, dar motorul nu vrea. Verific capacul de la aprindere, care este destul de expus și se poate sparge la o trântă pe bolovani, dar este ok. Imi vine ideea de a da cu o cheie în carburator...poate s-a blocat ceva în el. Pac-pac-pac. 4 pedale si brrrumm... motoreta pornește. "De asta te iubesc, nebuno, că nu mă lași la greu", mă gândesc, o pup în gând și merg mai departe. Depășesc cu brio momentul "pârâul ce pare a nu se sfârși", după care chiar nu mai am nicio problema, urc, cobor, pajiste, padure, nimic greu de trecut. Dupa care, ca o Fata Morgana, doar că era reală, zăresc tabăra... ieeee!!!!

Alimentez motorul și iau startul în cea de-a doua tura. Incredibil cât de mult contează să mergi pe un traseu pe care l-ai parcurs deja măcar o data. Nu am probleme nici pe pârâul pe care după prima tură l-am numit în gând "The Giant Rocks" mă opresc doar ca să ajut un concurent care era blocat pe singura trasa de trecere al unui buștean căzut și imediat la 10 m mai jos  la Check-Point, pentru un minut, să beau apa.  Băieții mă întreabă dacă sunt ok. Le zic că totul e sub control, doar că ce urmeaza mai la vale, mi se pare chiar mai greu decât ce am lăsat în urmă..."Aaa...păi noi nu știm cum e mai jos,,că nu am fost pe traseu, noi doar stăm aici în CP...", îmi zic ei. Boon...păi și atunci de ce mi-ați zis  tura anterioara că nu mai e nimic greu? "-Ca să te încurajăm", mi se raspunde nonșalant, cu un zambet inocent. E și asta o tactică de încurajare, într-adevar, le multumesc pentru gest și merg mai departe. În afara faptului că oboseala începe să se facă simțită și iau câteva trânte, reușesc să parcurg restul traseului fără probleme. Pâna undeva la 8 km înainte de finish unde într-o pădurice după o urcare lungă, ies pe o pajiste și văd aburi ieșind din motor... Pfff...nu e bine! Opresc motorul și mă uit la radiator. Picură apa din cel de pe stanga direct pe toba... No Andreo,ce te faci? Încerc să îmi dau seama unde e spartura, dar nu reușesc, ceea ce e bine, înseamnă că e doar o fisura. Mă uit în jur, secetă, nici urma de vreun pârâiaș sau măcar o baltă de unde să pot completa apa deja scursă. Cu inima cât un purice, pornesc motorul și plec mai departe, sperând să nu mi se termine toată apa, și rugându-mă în gând să nu calez motorul. Cațiva km de coborâre, pe care i-am făcut cu motorul oprit, vreo 2 urcări line, pe care le fac mai încetisor ca să menajez motorul și daaaaa.....ajung pe pajiștea de unde se vede tabara, fac fix 2 minute și ajung la FINISH!

Nu pot spune că a fost un concurs foarteee greu, ci mai degrabă solicitant, foarte comprimat. Faptul că am terminat cu bine, fără incidente majore a insemnat deja o mare satisfacție pentru mine, dar recunosc, locul 3 la clasa B a fost răsplata supremă pentru munca ce am depus-o pe tot parcusul celor 100 de km....

Ei, cam asta a fost prima mea consemnare în acest jurnal. Sper că va plăcut și aștept feedback!

Pe data viitoare,

Andrea